În general, implică interacțiunea electronilor dintr-un orbital sigma cu orbitalii p sau σ∗sau π∗ care nu se leagă din apropiere pentru a oferi orbitali moleculari extinși care cresc și mai mult stabilitatea a sistemului.
Care dintre următorii orbitali sunt implicați în hiperconjugare?
Hiperconjugarea implică delocalizarea σ și a orbitalilor π-legături, adică efectuează conjugarea σ-π. Tipul de delocalizare care implică orbital de legătură sigma se numește hiperconjugare.
Hiperconjugarea implică delocalizarea electronilor pi?
Hiperconjugarea este delocalizarea electronului sigma cunoscută și sub denumirea de conjugare sigma-pi. Prezența α-H în ceea ce privește dubla legătură, triplă legătură sau carbon care conține sarcină pozitivă (în ion de carboniu) sau electron deteriorat (în radical liber) este o condiție pentru hiperconjugare.
Ce se întâmplă în hiperconjugare?
Delocalizarea electronilor σ sau a perechii de electroni singure în orbital π sau p-orbital adiacent se numește hiperconjugare. Apare din cauza suprapunerii a orbitalului de legare σ sau a orbitalului care conține o pereche singură cu orbital π sau p-orbital adiacent. Este, de asemenea, cunoscut sub numele de „rezonanță fără legătură” sau „efectul Baker-Nathan”.
În ce caz apare hiperconjugarea negativă?
Hiperconjugarea negativă apare atunci când umpluți orbitalii π sau p interacționează cuorbitalii σ antilegători adiacenți (în contrast cu hiperconjugarea „pozitivă”, așa cum se vede în carbocationul etil). Un exemplu al acestui efect poate fi văzut în anionul trifluorometoxi și în efectul anomeric.
