verb (folosit cu obiect), defamat, defamând. să atace numele sau reputația lui, cum ar fi rostirea sau publicarea cu răutate sau fals a ceva dăunător; calomnie sau calomnie; calomniat: Editorialul ziarului l-a defăimat pe politician. Arhaic. a dezonora; aduce dezonoare asupra.
Ce înseamnă defăimare?
verb tranzitiv. 1 lege: a dăuna reputației lui prin comunicarea unor declarații false despre: a dăuna reputației prin calomnie (a se vedea intrarea calomniei 1 sens 2a) sau calomnie (a se vedea intrarea calomniei 2 sens 2) defăimat caracterul ei. 2 arhaic: acuza defăimat de vrăjitorie.
Defaimare este un adjectiv?
conținând defăimare; dăunătoare reputației; calomnioasă sau calomnioasă: ea a susținut că articolul din revistă este defăimător.
Care este substantivul defăimării?
substantiv. actul de defăimare; vătămarea falsă sau nejustificată a bunei reputații a altuia, ca prin calomnie sau calomnie; calomnie: Ea a dat revista în judecată pentru defăimarea caracterului.
Defăimarea este un cuvânt?
verb. A defăima; pentru a calomnia sau calomnia.
